Valoarea minimă a cuantumului fiecărui tip de bursă şcolară este de 100 de lei!

În şedinţa Executivului a fost aprobată hotărârea prin care se stabileşte, în premieră, cuantumul minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social, ce pot fi acordate elevilor din învăţământul preuniversitar de stat cu frecvenţă, în anul şcolar 2020 – 2021.

Valoarea minimă a cuantumului fiecărui tip de bursă este de 100 de lei, iar complementar acestui plafon, autorităţile deliberative ale administraţiei publice locale pot stabili un cuantum mai mare, în funcţie de posibilităţile financiare ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale.

Bursele se alocă din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat, cu această destinaţie.


Publicat

în

de către

Etichete: