Ordinul nr. 1363/2022 prevede aprobarea modelului şi conţinutului formularului 179 „Declaraţie privind compensaţia la carburanţi”.
Declaraţia privind compensaţia la carburanţi se completează şi se depune de către operatorii economici care comercializează benzină şi motorină către clienţi finali – persoane fizice şi juridice care achiziţionează carburanţii din depozite şi/sau staţii de distribuţie pentru consumul propriu, care acordă o reducere de preţ la preţul de vânzare şi beneficiază de la bugetul de stat de o compensare.
Termenul de depunere a declaraţiei – până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a acordat reducerea, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 106/2022.
Declaraţia privind compensaţia la carburanţi se depune la organul fiscal competent pentru administrarea creanţelor fiscale datorate de către operatorul economic.
Atenţie! Declaraţia privind compensaţia la carburanţi reprezintă şi cerere de compensare, potrivit legii.