Codul Fiscal a fost modificat de Guvern!

cod-fiscalGuvernul a trecut la schimbarea Codului Fiscal în puncte sensibile, invitând partenerii din Comisia de Dialog Social la discuţii cu doar o ora înaintea începerii acestora. Vineri au apărut în Monitorul Oficial o serie de acte normative foarte imporatante în domeniul fiscal.

Cele mai importante modificări:

1. Contribuabilii ce desfăşoara în mod exclusiv activităţi de inovare, cercetare dezvoltare, beneficiază de scutire la impozitul pe profit pentru primii 10 ani de activitate. Aceşti 10 ani se calculează de la data înfiinţării pentru contribuabilii noi – înfiinţaţi sau de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, pentru contribuabilii existenţi. Măsura va respecta procedura ajutorului de stat.

2. Începând cu 01 februarie 2017, va fi considerată microintreprindere persoana juridică ce în exerciţiul financiar anterior nu a depăşit venituri de 500.000 euro, convertite în lei la cursul BNR de la finele exerciţiului anterior, cu păstrarea celorlalte criterii de încadrare.  Pentru anul 2016, acest plafon de 500.000 euro se determină în lei utilizând cursul de 1 euro = 4,5411 lei, respectiv reprezintă suma de 2.270.550 lei  De reţinut: plafonul este format din veniturile impozabile ale microintreprinderii, eliminându-se cele care sunt scutite.

3. Sunt scutiţi la plata impozitului pe venitul din salarii, salariaţii încadraţi pe o perioada de 12 luni, pentru angajatori cu activităţi sezoniere, în clasificările CAEN de la art. 1 din legea impozitului specific. Nota: codurile CAEN aferente activităţilor sezoniere pentru care se acordă scutire la impozitul pe venitul din salarii, sunt enumerate de art. 1 din Legea nr. 170/2016 privind impozitul specific, astfel: 5510 – „Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare”, 5520 – „Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurta durata”, 5530 – „Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere”, 5590 – „Alte servicii de cazare”, 5610 – „Restaurante”, 5621 – „Activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente”, 5629 – „Alte servicii de alimentatie n.c.a.”, 5630 – „Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor”.

4. Se abrogă plafonul de 5 x salariul mediu brut ca sumă maximă la care se calculează contribuţia de asigurări sociale pensii pentru persoanele ce realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor. Această abrogare este valabilă atât pentru contribuţia individuala suportată de persoana fizica, cât şi pentru contribuţia datorată de angajator.

5. Pentru persoanele fizice ce desfăşoară activităţi independente sau pentru persoanele fizice ce realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, se păstreaza plafonul maximal de 5 x salariul mediu pentru care se datorează contribuţia la asigurări sociale pensii.


Publicat

în

de către