Companiile mari au cauzat un minus la buget de 300 de milioane de lei

insolventInsolvenţele deschise anul trecut şi anul curent de companiile mari au cauzat la buget un minus de cel puţin 301 mil. lei.

Şeful ANAF, Şerban Pop, a declarat că legea trebuie modificată astfel ca firmele în reorganizare să-şi achite obligaţiile curente către stat după declanşarea procedurii.

Astfel, în cazul unei insolvenţe în care statul este un creditor minoritar, firma în reorganizare poate funcţiona ani buni acumulând noi datorii la stat, fără să se poată interveni pentru stoparea acestora sau prin măsuri asigurătorii pentru recuperarea prejudiciului.

Potrivit datelor ANAF, de la mijlocul lunii ianuarie a anului trecut şi până la începutul acestui an au fost înregistrate 31 de intrări în insolvenţă ale societăţilor administrate de Direcţia Mari Contribuabili.

Guvernul are în lucru un proiect de modificare a legii insolvenţei, iar potrivit unor surse oficiale, noile prevederi vor viza introducerea unor condiţii mai stricte de intrare în insolvenţă şi micşorarea duratei de închidere a acesteia.


Publicat

în

,

de către