Cererile pentru ajutorul de încălzire pentru tot sezonul rece mai pot fi depuse până la 20 noiembrie

lcConform legislaţiei aflate în vigoare, autorităţile locale acceptă cererile pentru ajutorul de încălzire a locuinţei până în luna martie inclusiv. Totuşi, persoanele care depun solicitările după data de 20 noiembrie nu vor mai putea beneficia de ajutor pentru toată perioada sezonului rece.

Potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 629/2011, persoanele singure şi familiile cu venituri mici au posibilitatea de a solicita lunar, în timpul sezonului rece, ajutorul de stat pentru încălzirea locuinţei.

Prin urmare, persoanele care solicită ajutorul până la data 20 noiembrie încă mai pot beneficia de acesta pentru toată perioada cuprinsă între 1 noiembrie şi 31 martie, chiar dacă au trecut de termenul-limită iniţial (15 octombrie).

Pentru a solicita ajutorul, consumatorii trebuie să depună la primărie o cerere şi o declaraţie pe propria răspundere, dar şi alte acte doveditoare.

Ajutorul de încălzire este acordat doar pentru principalul sistem de încălzire utilizat la domiciliu/reşedinţă, pentru consumatorii de energie termică în sistem centralizat, energie electrică, gaze naturale sau lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri.


Publicat

în

de către