Veniturile din chirii – primele pe lista scutirilor CASS

CC-Olesea
Executivul României a iniţiat o analiză privind sistemul de contribuţii sociale, prin care se urmăreşte identificarea unor potenţiale baze de calcul, cu precădere pentru contribuţia de sănătate (CASS),
în vederea limitării scutirilor la plata contribuţiei de sănătate pentru anumite activităţi independente. Primele pe lista scutirilor sunt veniturile din chirii şi din arendă.

Obiectivele analizei sistemului de contribuţii sociale sunt îmbunătăţirea colectării, lărgirea bazei de contribuţie şi limitarea scutirilor. Deasemenea se urmăreşte şi evaluarea impactului fiscal cu privire la posibilitatea efectuării de modificări asupra cotelor de contribuţii sociale.

În actul legislativ elaborat de Guvern pentru perioada 2014-2017  se menţionează că pentru a stimula mediul de afaceri şi a reduce fiscalitatea muncii, un obiectiv central este reducerea cotei contribuţiilor sociale, într-o manieră neutră din punct de vedere bugetar.

În acest sens se preconizează să se reducă această cotă în cea de-a doua jumătate a acestui an, când va fi efectuat un studiu de fezabilitate ce va fi discutat cu toţi cei implicaţi, iar concluziile studiului vor fi convenite cu Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială.

Premierul Victor Ponta şi-a expus părerea pe marginea acestei teme şi a declarat că este sigur măsura privind plata CAS de către persoanele fizice autorizate nu va fi aplicată nici anul acesta şi nici anul viitor.


Publicat

în

,

de către