Sesiunea de depunere a cererilor pentru ajutoare de minimis a devenit o loterie a nervilor. Bugetul de 500 de milioane de lei a fost epuizat, potrivit anunţului oficial, în 5 minute şi 41 de secunde.
După 2 amanări succesive, sistemul online care înregistrează aceste cereri, pe site-ul Ministerului de Finanţe, ar fi trebuit sa devină operaţional de pe data de 28 august.
Solicitanţii care au încercat să se înregistreze s-au ciocnit de numeroase probleme tehnice şi erori care i-au împiedicat să-şi depună cererile şi i-au pus cu nervii la pamânt. Miza este cu atât mai mare, cu cât atribuirea finanţărilor se face pe principiul “primul venit, primul servit”.
Candidaţii la finanţare şi consultanţii mai reclamă lipsa de transparenţă a oficialilor de la Ministerul de Finanţe şi faptul că aceştia au facut publică procedura completă a înregistrării cererilor de finanţare cu doar o zi înainte de începerea sesiunii.
Deocamdată, singura reacţie din partea Ministerului de Finanţe este anunţul de închidere al sesiunii de depunere a proiectelor. “Înregistrarea Cererilor de acord pentru finanţare se suspendă atunci când se constată că finanţarea solicitată prin Cererile de acord pentru finanţare înregistrate atinge nivelul bugetului anual alocat schemei. Având în vedere ca din finanţarea solicitată prin Cererile înregistrate on-line bugetul anual de 500 milioane lei alocat schemei a fost epuizat, începând cu data de 28.08.2013, ora 8.35.41, sesiunea de înregistrare on-line a cererilor de acord pentru finanţare (…) este declarată închisă“, menţionează comunicatul postat pe site-ul ministerului.
Dezastru la depunerea cererilor pentru ajutoarele de minimis
de către
Etichete: