Formularul 205 „Declarație informativă privind impozitul reținut pe veniturile cu regim de reținere la sursă, pe beneficiari de venit”, cod 14.13.01.13/I, se utilizează pentru declararea impozitului reținut prin stopaj la sursă aferent veniturilor realizate începând cu 1 ianuarie 2009.
Declarația se completează și se depune de către plătitorii de venit care au obligația calculării, reținerii și virării impozitului pe veniturile cu regim de reținere la sursă, cu excepția veniturilor de natură salarială și asimilate acestora, conform titlului III din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru veniturile de natură salarială plătite în cursul anului 2012 nu se mai depun fişe fiscale.
Plătitorii de venituri din salarii, pentru fiecare persoană fizică care realizează venituri din salarii sau asimilate acestora, la funcţia de bază ori în afara funcţiei de bază, vor completa în formularul 205 la Secţiunea V „DATE INFORMATIVE PRIVIND IMPOZITUL PE VENITURILE DIN SALARII”.
Formularul 205 se depune până la data 28.02.2013 pentru veniturile realizate începand cu 1 ianuarie 2012.