Contabilitate | Fiscalitate | Salarizare

Noutati contabilitate | Stiri fiscalitate

Ministerul Finanțelor propune ca interacțiunea firmelor și a persoanelor fizice autorizate cu ANAF să se facă exclusiv on-line

Autor: Diana Jitaru
mai11

Ministerul Finanţelor a elaborat un proiect de act normativ prin care propune o serie de măsuri necesare pentru protejarea sănătăţii cetăţenilor, pentru evitarea blocajelor în activitatea organelor fiscale centrale şi pentru aplicarea unui tratament unitar debitorilor care au făcut obiectul unei inspecţii fiscale sau verificării situaţiei fiscale personale, astfel încât aceştia să nu fie dezavantajaţi faţă de ceilalţi contribuabili care se află în situaţii similare.

Astfel, proiectul de act normativ prevede înrolarea în Spaţiul Privat Virtual (SPV) a persoanelor juridice, asocierilor şi a altor entităţi fără personalitate juridică, precum şi a persoanelor fizice care desfăşoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent, în formele prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2008.

Înscrierea în SPV rămâne opţională până la data la care prevederile cuprinse în actul normativ intră în vigoare. După acest termen cererile, înscrisurile sau orice alte documente depuse la organul fiscal central în format letric nu vor mai fi luate în considerare.

Categorii: Fiscalitate
Comentariile sunt închise pentru Ministerul Finanțelor propune ca interacțiunea firmelor și a persoanelor fizice autorizate cu ANAF să se facă exclusiv on-line

Comments are closed.


Arhiva