OPANAF 1960/2019 a fost publicat in Monitorul Oficial nr. 600 din 22 iulie 2019. Actul sustine modificarea si completarea Anexei 1 „Continutul cererii de acordare a esalonarii la plata si documentele justificative anexate acesteia” si a Anexei 2 „Procedura de aplicare a acordarii esalonarii la plata de catre organul fiscal central” aprobate prin Ordinul presedintelui ANAF nr. 90/2016.
Dispozitiile Cap. IV ”Inlesniri la plata” din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificari si completari, reglementeaza, pe de o parte, regulile generale cu privire la acordarea de esalonari la plata obligatiilor fiscale ale contribuabililor, de catre organul fiscal central, iar pe de alta parte faptul ca, forma si continutul cererii prin care se solicita aceste inlesniri la plata, documentele justificative care se anexeaza acesteia si procedura propriu-zisa de aplicare a esalonarii la plata se aproba prin ordin al presedintelui A.N.A.F.
In acest sens, in baza prevederilor art.187 alin.(2) si ale art.209 ale Cap. IV ”Inlesniri la plata” din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile, a fost emis Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr.90/2016 pentru aprobarea continutului cererii de acordare a esalonarii la plata si a documentelor justificative anexate acesteia, precum si a Procedurii de aplicare a acordarii esalonarii la plata de catre organul fiscal central.