Ordonanţa privind organizarea Loteriei Bonurilor Fiscale, aprobată

bani

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice a fost aprobată ordonanţa privind organizarea Loteriei Bonurilor Fiscale.

Astfel, comunicatul precizează că este extins dreptul de participare pentru persoanele de toate vârstele, renunţându-se la pragul minim de vârstă de 18 ani. De asemenea, este eliminată restricţia de câştig cu un singur bon de persoană pe extragere.

Ordonanta mai prevede ca începând cu 1 martie, în cazul refuzului agentului economic de a emite și înmâna bon fiscal, cumpărătorul să poată să nu achite bunul dobândit sau serviciul prestat, având în vedere că o tranzactie nefiscalizată nu reprezintă altceva decât o încălcare a legii. Așadar, cumpărătorul poate păstra bunul fără să îl mai plătească în cazul unui refuz al agentului economic de a emite bon fiscal„, se mai arată în comunicat.


Publicat

în

,

de către