O nouă suprataxă pentru companiile profitabile din sectorul energetic

taxe-600x424Sistemul de redevenţe din industria de petrol şi gaze, ar putea fi modificat, cu scopul creşterii fiscalităţii. Redevenţele sunt fixate la actualul nivel încă din 2004, anul privatizării Petrom şi, potrivit contractului de privatizare, ele nu au putut fi majorate timp de zece ani.

Actualele niveluri ale redevenţei pentru petrol şi gaze sunt cuprinse între 3,5% şi 13,5 %, în funcţie de mărimea zăcământului, însă acestea ar putea să crească până la media europeană.

Ținând cont de faptul că dacă redevenţele vor fi majorate, ele nu se vor putea aplica la noile niveluri în actualele acorduri petroliere, ci doar în cele care se reînnoiesc, astfel, a apărut ideea de a fi introdus un impozit suplimentar pe profitul companiilor energetice.

În 2012, statul român a încasat din redevenţele percepute pentru exploatarea tuturor resurselor naturale ale ţării 1,4 miliarde de lei, (circa 315 milioane de euro), dintre care pentru producţia de petrol şi gaze aproximativ 1,2 miliarde de lei, circa 267 milioane de euro.


Publicat

în

,

de către

Etichete: