Statul va putea să-şi mărească participaţia la companiile pe care le controlează prin transformarea datoriilor bugetare ale acestora în acţiuni, conversie care va putea fi introdusă, în cazul firmelor în insolvenţă, şi în planul de reorganizare, operaţiune interzisă în prezent de Legea insolvenţei.
Procedura rezultă din prevederile unei ordonanţe de urgenţă adoptate de Guvern, cu argumentul intenţiei de redresare a activităţii operatorilor economici cu capital integral de stat.
Prin hotărâre a Guvernului, actul normativ, stabileşte că la operatorii economici la care statul este acţionar unic sau majoritar se poate aproba, cu respectarea procedurilor privind ajutorul de stat, conversia în acţiuni a obligaţiilor fiscale.
Guvernul mai arată că operaţiunea conversiei în titluri de valoare a creanţelor bugetare „nu trebuie privită” ca o majorare a participaţiilor statului la companiile aflate în insolvenţă, deoarece această operaţiune „poate fi reversibilă” şi duce la creşterea capitalurilor proprii ale respectivelor societăţi.
Obligaţiile fiscale la care se face trimitere în document sunt definite ca fiind cele administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentând impozite, taxe, contribuţii sociale obligatorii şi alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv amenzile de orice fel care sunt venit la bugetul de stat.
De asemenea Ordonanţa mai stabileşte că, la operatorii economici la care statul este acţionar unic sau majoritar pentru care a fost deschisă procedura insolvenţei, conversia creanţelor bugetare în acţiuni poate fi prevăzută prin planul de reorganizare, cu acordul expres, în scris, al creditorului care urmează să primească titlurile de valoare.