România susţine demersurile statelor membre pentru lupta împotriva fraudei şi evaziunii fiscale

images (9)
România susţine demersurile statelor membre ale Uniunii Europene pentru lupta împotriva fraudei şi evaziunii fiscale, având totodată disponibilitatea de a se alătura proiectului pilot privind schimbul de informaţii fiscale iniţiat de Germania, Franţa, Italia, Spania şi Marea Britanie, a declarat Liviu Voinea, ministrul delegat pentru buget, cu ocazia reuniunii informale a Consiliului ECOFIN care a avut loc în zilele de 12 şi 13 aprilie la Dublin (Irlanda).

În cursul reuniunii, miniştrii au discutat şi agreat o declaraţie privind modificarea Tratatului UE, în sensul asigurării unui tratament egal statelor non-euro care vor participa la Mecanismul unic de supraveghere şi pentru asigurarea separării atribuţiilor BCE privind supravegherea şi politica monetară. România a susţinut această declaraţie care a fost iniţiată de Germania.

În a doua sesiune a reuniunii ECOFIN, miniştrii au abordat aspecte legate de combaterea fraudei şi evaziunii fiscale şi asigurarea transparenţei fiscale. Miniştrii au salutat anunţul Luxemburgului de a trece la schimbul automat de informaţii începând cu 1 ianuarie 2015, exprimându-şi dorinţa de a continua demersurile pe aceste aspecte la nivelul G20. Consiliul a discutat şi despre soluţiile de promovare a creşterii economice în Europa, dar şi despre opţiunile de finanţare pe termen lung pentru atingerea acestui obiectiv.


Publicat

în

de către