Începand cu 20.01.2019 prin O.U.G. nr. 25/2018 s-a introdus in Codul de procedura fiscala posibilitatea de mediere intre organul fiscal si debitor, in vederea clarificarii obligatiilor inscrise in somatie si stabilirea unei solutii optime de stingere a obligatiilor fiscale restante, inclusiv posibilitatea de a beneficia de inlesnirile la plata prevazute de lege.
Procedura de mediere, precum si documentele necesare in vederea sustinerii situatiei economice si financiare au fost aprobate de curand, prin O.A.N.A.F. nr. 1.757/2019 publicat in MOf nr. 549 din 04/07/2019.
Concret, procedura de mediere consta in:
- clarificarea situatiei obligatiilor inscrise in somatie, daca respectivul debitor are obiectii cu privire la acestea;
- analiza de catre organul fiscal impreuna cu debitorul a situatiei economice si financiare a debitorului in scopul identificarii unor solutii optime de stingere a obligatiilor, inclusiv posibilitatea de a beneficia de inlesnirile la plata prevazute de lege.
Asadar, mecanismul de mediere intre organul fiscal si contribuabil nu conduce la diminuarea datoriilor, ci are ca scop clarificarea obligatiilor fiscale si identificarea unei solutii optime de stingere a acestora.
Procedura se aplica debitorilor pentru care a fost demarata procedura de executare silita prin comunicarea somatiei si care in termen de 15 zile de la comunicarea acesteia, depun la organele fiscale competente o notificare privind intentia de mediere (model prevazut in anexa nr. 2 la ordin).