Valoarea totală a taxelor şi impozitelor plătite cu cardul în România s-a majorat cu 34% în 2012, faţă de anul precedent, la peste 98 milioane de lei, susţinută fiind de plăţile efectuate la POS, şi acestea în creştere cu 37%, relevă datele raportate de băncile din România, membre ale Visa Europe.
Reţeaua de primării unde se pot plăti online taxele şi impozitele locale s-a extins semnificativ, întrucât internetul permite contribuabililor să-şi achite obligaţiile oricând, de oriunde şi, astfel, să evite cozile de la ghişee. Numărul primăriilor care acceptă plata online a taxelor şi impozitelor aproape s-a triplat în 2012 comparativ cu anul precedent, la 95 de municipalităţi.
Valoarea medie a unei taxe locale achitate prin card a rămas constantă faţă de anul trecut, la 344 de lei.
În 2013, Visa Europe, împreună cu băncile membre din România, desfăşoară în perioada 1 februarie – 31 martie, pentru al patrulea an consecutiv, campania naţională de promovare a utilizării cardului pentru plata taxelor şi impozitelor locale. Astfel, contribuabilii care îşi plătesc în perioada 1 februarie – 31 martie taxele şi impozitele cu cardul Visa pot câştiga premii în valoare totală de 150.000 lei oferite de Visa Europe.
S-a majorat cu 34% valoarea totală a taxelor şi impozitelor plătite cu cardul în România
de către