Taxarea PFA-urilor în România, mai mare decât în alte ţări

pfa

Consiliul Fiscal a realizat o analiză comparativă a venitului net obţinut de PFA la nivelul ţărilor din membre UE în anul 2015. Deşi scăzută, povara fiscală în România este mai mare ca în ţări precum Germania şi Regatul Unit.

PFA-urile din România au o povară fiscală mare, raportat la venituri. Potrivit unui studiu realizat de Consiliul Fiscal, însă, ţara noastră e pe locul 22 în topul celor 28 de state membre, la capitolul povară fiscală. Pentru realizarea analizei s-a luat în calcul venitul mediu brut anual ca bază impozabilă.

Iar contribuţiile şi impozitul pe venit sunt dările luate în calcul. Pe ultimul loc, respectiv cu cele mai mici taxe este Germania, acolo unde povara fiscală reprezintă 21% din veniturile brute ale unui PFA. În România diferenţele sunt foarte mici faţă de cea mai puternică economie din UE, când vine vorba de totalul dărilor la stat, raportat la încasări. Mai exact, 29% din veniturile unui PFA merg către stat din taxe, respectiv impozit pe venit şi contribuţii. Însă dacă ne uităm la încasări, vedem diferenţe foarte mari. La noi, venitul mediu brut anual al unui PFA este de 10.267 de euro, iar în Germania este de 37.613 euro, respectiv de peste 3 ori şi jumătate mai mare. Taxele, însă, sunt aproape la fel. A doua ţară cu cea mai mică taxare a PFA-urilor este Regatul Unit, unde impozitele reprezintă 25% din venitul unui PFA. Şi aici, încasările medii brute sunt de 33.102 lire sterline pe an, de peste 4 ori mai mari ca în România. Taxarea este însă, mai mare la noi.

Ţara noastră are înregistrate, la acest moment, circa 400.000  PFA-uri, potrivit datelor Registrului Comerţului.


Publicat

în

de către

Etichete: