Modificarea procedurii de rambursare a TVA la achiziţiile şi importurile din UE

TVAPrin Ordinul ANAF nr. 59/2014, publicat în Monitorul Oficial nr. 68/2014, a fost modificată procedura de primire a cererilor de rambursare de TVA pentru importuri şi achiziţii de bunuri/servicii efectuate în alt stat membru al UE pe care le fac persoanele impozabile stabilite în România.

Potrivit actului menţionat, procedura de primire a cererilor de rambursare a TVA se referă la taxa aferentă importurilor şi achiziţiilor de bunuri/servicii, efectuate în alt stat membru al UE de către persoanele impozabile stabilite în România.
Ca urmare a modificării denumirii procedurii, se schimbă şi tipul cererii pe care contribuabilii vor trebui să-l depună.
Totodată, cele 2 formulare utilizate pentru acest lucru, respectiv formularele 318 si 319, au fost actualizate în consecinţă.

Astfel, pentru rambursarea de TVA, se depun formularul 318: Cerere de rambursare a taxei pe valoarea adaugată pentru persoanele impozabile stabilite în Romania, depusă conform art. 147^2 alin. (2) din Codul fiscal (OPANAF 59/2014), şi formularul 319: Declaraţie de ajustare a pro-ratei conform dispoziţiilor art. 147^2 alin. (2) din Codul fiscal şi ale pct. 49 alin. (8) din normele metodologice (OPANAF 59/2014).


Publicat

în

,

de către

Etichete: