Problema TVA pentru persoane fizice ajunsă la Curtea Europeană de Justiţie

Avocaţii de la Zamfirescu Racoţi Predoiu au solicitat CJUE un punct de vedere care ar putea clarifica definitiv, printre altele, justeţea măsurilor luate de autorităţi în sensul obligării persoanelor fizice la plata TVA pentru tranzacţii imobiliare.
Ca urmare a sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cauza dedusă soluționării instanței de recurs din România s-a suspendat în temeiul art. 244 pct. 1 din Codul de procedură civilă român, până la soluționarea dosarului înregistrat pe rolul CJUE, având ca obiect adresarea chestiunii prejudiciale.
Interpretarea dată de CJUE problemei de drept va fi obligatorie pentru instanța națională care a sesizat Curtea cu întrebările preliminare, iar instanța națională va trebui să respecte interpretarea oferită de către CJUE în procesul de deliberare asupra fondului cauzei cu care a fost învestită.
Solicitarea trimisă CJUE vizează persoanele obligate prin decizii de impunere emise de ANAF să plătească TVA, pentru operaţiuni efectuate înainte de anul 2010, moment până la care a existat incertitudine legislativă privind aplicarea art. 127 din Codul fiscal, în urma schimbării interpretării dispoziţiilor legale, fără a se modifica în mod corespunzător şi legislaţia.
Calificarea activității de vânzare-cumpărare de bunuri nu poate fi sinonimă cu activitatea de exploatare a bunurilor în scopul realizării de venituri cu caracter de continuitate.
Așadar, nu se poate pune semnul egalității între noțiunea de “exploatare a bunurilor” și aceea de “vânzare” a acestora motivat de faptul că nu poate exista o echivalență între e.g. veniturile obținute din închirierea bunului, alături de menținerea dreptului de proprietate, pe de o parte, față de prețul primit în schimbul bunului, însoțit de pierderea dreptului de proprietate, pe de altă parte.


Publicat

în

de către