În şedinţa de miercuri a Guvernuluia fost aprobată forma finală a scrisorii de intenţie către FMI şi a fost trimisă preşedintelui Traian Băsescu pentru aprobare, astfel încât joi să fie trimisă board-ului Fondului.
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, la sfârşitul întâlnirii cu parlamentarii UDMR, că săptămâna viitoare va prezenta în Parlament „liniile principale” ale viitorului acord cu FMI, BM şi CE, iar parlamentarii vor avea acces la scrisoarea de intenţie, însă documentul nu poate fi făcut public.
De asemenea, premierul declara, recent, că singurele majorări de taxe, convenite cu FMI şi CE în cadrul noului acord, sunt majorarea accizelor la produsele de lux, pentru a compensa reducerea TVA la pâine, şi plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate la venituri obţinute din chirii de persoane fizice.