Taxa pe valoarea adăugată ar putea fi redusă

tvaMinistrul Energiei, IMM-urilor și Mediului de Afaceri, Andrei Gerea a declarat, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții mediului de afaceri din județul Argeș, că taxa pe valoarea adăugată ar putea fi micşorată cu cel puțin 2% până în vara acestui an, iar alte taxe ar putea fi eliminate.

Astfel, ministrul Energiei a prezentat programele naționale care vin în ajutorul antreprenorilor, punctele principale vizate de Strategia pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, proiectele de lege ‘Business Angels’,’Incubatoare de Afaceri’, ‘Mediator de credite pentru IMM-uri’, proiectul de lege privind finanțările participative (Crowd Funding), dar și soluțiile de finanțare oferite prin Programul româno-elvețian pentru IMM-uri.

În acelaşi timp, oamenii de afaceri din Argeș au expus problemele mediului privat. Printre acestea se numără instabilitatea politică, reflectată în lipsa de predictibilitate a cadrului legal, cu precădere în domeniul fiscal, birocrația excesivă, dificultățile de a obține finanțare pentru proiecte, lentoarea cu care instanțele rezolvă litigiile comerciale.

Prin urmare, reprezentanții mediului de business au propus stimularea mediului economic prin reduceri de taxe și simplificarea proceselor birocratice și au solicitat ajutor în coagularea oamenilor de afaceri în organizații mai puternice, reprezentative în dialogul cu autoritățile.


Publicat

în

de către

Etichete: