Un proiect vizează modificarea unor prevederi privind înregistrarea în scopuri de TVA

Agenția Națională de Administrare Fiscală a lansat în dezbatere publică Proiect de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru modificarea unor prevederi privind înregistrarea/anularea înregistrării în scopuri de TVA.

Prin proiectul de ordin se propune și reglementarea situației în care
o persoana impozabilă pentru care se aplică procedura de înregistrare în scopuri de TVA, din oficiu, îndeplinește una din situațiile de anulare a înregistrării în scopuri de TVA. Astfel, pentru aplicarea unui tratament fiscal unitar persoanelor impozabile, indiferent dacă acestea solicită înregistrarea în scopuri de TVA sau sunt supuse procedurii de înregistrare din oficiu în scopuri de TVA, se propune aplicarea, în mod corespunzător, a procedurii prevăzută de Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.239/2021.

În acest sens, se propune ca, și în situația aplicării procedurii de înregistrare, din oficiu, în scopuri de TVA, organul fiscal să efectueze, concomitent, atât înregistrarea în scopuri de TVA, cât și anularea înregistrării în scopuri de TVA a contribuabilului, dacă acesta se află
întruna din situațiile de anulare a înregistrării prevăzute la art.316 alin.(11) lit.a) sau c) din Codul fiscal (inactivitate sau cazier fiscal).


Publicat

în

, ,

de către