Creşterea impozitelor pe locuinţe pentru persoanele fizice

cc
Potrivit preşedintelui Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din Romania, Adrian Vascu, începând cu anul 2016 impozitele pe locuinţele persoanelor fizice vor creşte cu până la 30%. În cazul în care apartamentul va fi clasificat ca nerezidenţial, se vor mări impozitele faţă de anul anterior, chiar şi de peste zece ori.

Vascu a mai precizat că începând cu luna iulie 2015, toţi evaluatorii autorizaţi vor fi obligaţi să raporteze în Baza Imobiliară de Garanţii cele mai importante informaţii din rapoartele de evaluare a proprietăţilor imobiliare pe care le înaintează băncilor.

În perioada 1 iulie – 30 septembrie a anului current au fost strânse peste 25.000 de rapoarte de evaluare,  cele mai multe fiind realizate pentru proprietăţile din Bucureşti (2.278 rapoarte), urmate de cele din Cluj (1.652 rapoarte), Constanţa (1.561 de rapoarte), Timiş (1.185 de rapoarte) şi Braşov (1.011 rapoarte).


Publicat

în

de către