Ministrul de resort, Daniel Constantin a precizat că ordonanţa de urgenţă care instituie aşa-numita „taxă pe stâlp” va fi modificată astfel încât să fie excluse de la acestă impozitare anumite zone din agricultură.
„Am discutat cu vicepremierul Chiţoiu, sunt foarte mulţi parlamentari care au făcut interpelări pe această temă şi eu sper să ajungem la o formă modificată atunci când se va discuta la Parlament această problemă. Modificată în sensul eliminării anumitor prevederi din această ordonanţă. Din punctul meu de vedere, sunt anumite categorii, mă refer la platformele betonate, care sunt în anumite exploataţii agricole, care nu ar trebui să intre în această categorie”, a declarat ministrul.
Cu două săptămâni în urmă, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Dan Manolescu, menţiona că ordonanţa de modificare a Codului Fiscal, publicat în Monitorul Oficial nr. 927/2003 care prevede impozitarea construcţiilor speciale este în procedură de aprobare în Parlament, firmele putând face propuneri cu privire la ameliorarea actului.
Executivul a informat că va introduce un impozit pe proprietate pentru construcţiile speciale exceptate până la ora actuală, a cărui indice va fi de 1,5% din valoarea construcţiei, conform domeniului de fiscalitate.
Impozitul se va aplica pentru construcţii precum centrale hidroelectrice, staţii şi posturi de transformare, staţii de conexiuni, centrale termoelectrice şi nucleare, construcţii pentru transportul energiei electrice, baraje, piste şi platforme, sonde de ţiţei, gaze şi sare, rampe de încărcare – descărcare, coşuri de fum şi turnuri de răcire, iazuri pentru decantarea sterilului, heleştee, iazuri, bazine, infrastructură transport feroviar, infrastructură drumuri şi linii şi cabluri aeriene de telecomunicaţii.