Sancţiuni pentru nedeclararea impozitelor de stat

cc+olesea
În ultima formă a proiectului noului Cod de Procedură Fiscală, postat pe site-ul Ministerului Finanţelor, sunt prevăzute sancţiuni sumă atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru firmele care nu îşi declară impozitele datorate statului.

Totuşi persoanele fizice şi firmele care vor plăti această penalitate de nedeclarare nu vor fi scutite de achitarea celorlalte plăţi, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, aferente datoriilor.

Pentru obligaţiile fiscale nedeclarate, contribuabilii vor datora o penalitate de 10% din aceste obligaţii, dacă suma stabilită nu depăşeşte 25% faţă de fiecare creanţă fiscală declarată într-o perioadă fiscală, şi de 25% din obligaţii, dacă suma depăşeşte 25%.

Valoarea-limită a penalităţii va fi de 100.000 lei, iar dacă datoria faţă de stat este generată de un act de evaziune fiscală atunci valoarea limită ea nu va fi valabilă. În acest caz, penalitatea de nedeclarare va fi majorată la 100%.

În cazul în care datoria contribuabililor este stinsă prin plată sau compensare ori este eşalonată la plată, cuantumul penalităţii va fi redus, la cerere, cu 75%.

Deasemenea în actul normativ este prevăzut că organul fiscal nu va impune penalitatea de nedeclarare dacă suma de plată este mai mică de 50 lei.


Publicat

în

de către