5,5 milioane lei pentru facilitarea tranziţiei tinerilor de la şcoală la viaţa activă

euroFonduri europene de aproximativ 5,5 milioane lei pentru facilitarea tranziţiei tinerilor de la şcoală la viaţa activă a fost absorbite prin proiectul ‘Dezvoltarea Educaţiei pentru viabilizarea pieţei muncii prin vectori inovatori mecatronică-integronică’, derulat de către Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică şi Tehnica Măsurării (INCDMTM) din Bucureşti, a precizat responsabilul tehnic al proiectului, cercetător ştiinţific principal Anton Vieru.
‘Dintr-un buget total de peste 6,65 milioane lei, valoarea eligibilă a finanţării nerambursabile acordată din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial ‘Dezvoltarea Resurselor Umane’ (POSDRU), s-a ridicat la aproximativ 5,5 milioane lei, obiectivul proiectului fiind sprijinirea tinerilor în tranziţia de la şcoală la viaţa activă’, a precizat Anton Vieru.
Acesta a adăugat că, în cadrul proiectului, au fost realizate o multitudine de activităţi menite să promoveze noul domeniu tehnico-ştiinţific mecatronică-integronică pe piaţa muncii, în special în rândul elevilor din liceele tehnice, studenţilor şi absolvenţilor de învăţământ superior universitar.
‘Principalul beneficiu, după părerea mea, constă în soluţionarea unei probleme foarte critice pentru învăţământul superior, pentru tinerii care se pregătesc să păşească în viaţa profesională – practica în producţie. În condiţiile actuale, ale unei economii, când stabile, când instabile, unde întreprinderile sunt astăzi funcţionale şi mâine, falimentare, pentru a ajuta viitorul inginer sau tehnician să se acomodeze mai repede cu ‘fabrica’ sau cu partea de proiectare-cercetare, deci cu meseria, este necesară o practică, dar în acest scop, din păcate, trebuie să se apeleze la cunoştinţe, la relaţii, la prietenii care au firme, spre deosebire de generaţiile vechi, beneficiare ale unui sistem instituţionalizat’, a precizat Anton Vieru.
În cadrul proiectului, au fost implicaţi aproximativ 500 de elevi şi peste 400 de studenţi, ceea ce a însemnat o depăşire a indicatorilor prognozaţi cu aproximativ 120% şi, respectiv, circa 250%. Stagiile de pregătire prin practică industrială au avut loc în 15 companii din Bucureşti şi Târgovişte cu producţie sau cercetare-proiectare în mecatronică.
În opinia reprezentantului INCDMTM-Bucureşti, facilitarea tranziţiei tinerilor de la şcoală la viaţa activă înseamnă de fapt ‘înarmarea acestora cu cunoştinţe şi experienţă practică pentru a-i face mai atractivi pentru cei care ar putea să-i angajeze’, iar aceasta ar trebui să preocupe şi statul.
‘Este necesară instituţionalizarea practicii industriale, iar statul ar putea să le ofere angajatorilor facilităţi. Noi, în acest proiect cofinanţat din fonduri europene am putut plăti tutorii, i-am format, iar când au primit studenţi în practică, i-am plătit. Probabil că aşa ar trebui şi statul să procedeze’, a spus Anton Vieru.
Perioada de derularea proiectului POSDRU este de 36 luni (iulie 2010 – iunie 2013), iar partenerii INCDMTM-Bucureşti sunt: Centrul de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică al Politehnicii din Bucureşti, Universitatea ‘Valahia’ (Târgovişte), Catedra de Mecanică Fină şi Mecatronică a Universităţii ‘Transilvania’ (Braşov) , Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti, Asociaţia Profesională Patronatul Român din Industria de Mecanică Fină, optică şi Mecatronică (APROMECA).


Publicat

în

de către