Ajutor financiar pentru populația afectată de inundațiile din 2014

1427712695cbcdaab9

Comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Crețu, a declarat că populația afectată de inundațiile extinse din luna mai și din vara anului 2014 va beneficia de un ajutor financiar de aproape 8,5 milioane de euro din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, în urma aprobării Deciziei Comisiei Europene de către Parlamentul European și Consiliul.

Inundaţiile şi alunecările de teren din mai şi vara lui 2014 au afectat peste 120 de mii de locuitori din cinci judeţe din regiunea Olteniei. Au fost distruse rețele vitale de transport, apă, energie și telecomunicații, precum și case și ferme. Cetățenii au fost evacuați iar fermierii au pierdut recolte și animale. Multe școli, spitale, clădiri publice și bunuri culturale au fost inundate.

Suma alocată va sprijini comunitățile, contribuind la acoperirea costurilor operațiunilor de recuperare, precum și la acoperirea parțială a costurilor de salubrizare a zonelor afectate, de refacere a infrastructurii și restabilire a serviciilor.

Multe dintre programele co-finanţate prin intermediul Fondurilor structurale şi de investiţii europene pentru perioada 2014 – 2020 îşi propun să investească în prevenirea inundaţiilor şi reducerea impactului schimbărilor climatice, acţiuni pentru care există o nevoie stringentă, a mai spus Comisarul european pentru Politici Regionale.


Publicat

în

de către