„Ne aflăm în faţa unei şanse pe care avem obligaţia, în faţa generaţiilor viitoare, să nu o ratăm. Comisia Europeană a alocat României 40 de miliarde de euro, pentru perioada 2014-2020, în scopul dezvoltării economice, pentru modernizarea infrastructurii şi a administrației naționale, consolidarea sistemului judiciar şi realizarea coeziunii economico-sociale. Este o şansă uriaşă, dar şi o provocare pe măsură, care vizează capacitatea administraţiei publice de a selecta şi gestiona proiecte cu impact real asupra dezvoltării ţării”, a declarat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Românieim, Mihai Daraban.
Cu acest scop, CCIR a transmis către autorităţile statului punctele de vedere ale comunităţii de afaceri pentru stabilirea obiectivelor, priorităţilor de intervenţie şi a alocărilor financiare.
Temele principale care preocupă mediul de afaceri se leagă de calificarea forţei de muncă, de educaţie şi inovare, ca motoare pentru creşterea economică.