Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat că Uniunea Europenă va finanţa România cu aproximativ un miliard de euro în perioada 2014-2020, pentru măsuri privind prevenirea riscului de sărăcie şi a excluziunii sociale.
Prin urmare, pentru cadrul de programare bugetară 2014-2020 al UE, România va beneficia de o alocare financiară, prin programul operaţional referitor la capitalul uman, de 1,34 miliarde euro pentru creşterea ocupării, respectiv pentru iniţiative privind ocuparea tinerilor — 211 milioane euro, iniţiative care combină ocuparea cu formarea profesională (completări din bani europeni pentru subvenţii de ucenicie — 250 euro/lună/persoană, subvenţii de stagii — 300 euro/lună/persoană), stimularea angajatorilor prin acordarea de subvenţii pentru recrutarea tinerilor absolvenţi — 200 euro/lună/persoană, acordarea de prime de mobilitate tinerilor — 250 euro/lună, prime de instalare — 1.000 euro/lună.
Totodată, ministrul muncii a mai precizat că, în domeniul asistenţei sociale, autorităţile au nevoie de o sumă totală de aproximativ două miliarde euro finanţare.