Implementarea proiectelor din domeniul construcţiilor în atenţia MFE

euroMinisterul Fondurilor Europene, în colaborare cu alte ministere şi autorităţi din România, depune eforturile necesare pentru reintroducerea în legislaţia naţională a condiţiilor speciale de contract agreate de FIDIC (Federaţia Internaţională a Inginerilor Consultanţi în Domeniul Construcţiilor), cele care vor asigura un set minimal de clauze obligatorii şi un cadru partenerial echitabil pentru toţi cei implicaţi în implementarea, supravegherea sau verificarea proiectelor finanţate din bani publici, inclusiv din fonduri europene.
Potrivit Ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, măsurile implementate de Guvernul României au dus la deblocarea POS Transport, iar ca urmare România a încasat în anul 2013 peste 360 milioane de euro prin acest program. În acelaşi timp, publicarea recentă a Ghidului care prezintă soluţii şi bune practici în domeniul achiziţiilor publice reprezintă o acţiune a autorităţilor române cu impact semnificativ în gestionarea fondurilor europene, în special în domeniul infrastructurii, document bine primit de agenţii economici. Se lucrează şi la alte soluţii care, odată adoptate, vor accelera implementarea proiectelor din domeniul construcţiilor.


Publicat

în

de către