Guvernul a aprobat un împrumut de circa 850 milioane de lei de la Trezoreria Statului, suma urmând să fie pusă la dispoziţia Autorităţilor de Management pentru plata beneficiarilor de fonduri europene, a anunţat Ministerul Fondurilor Europene.
„Guvernul României a aprobat un nou împrumut, în sumă de aproximativ 850 milioane de lei, sumă care va fi folosită pentru efectuarea de noi plăţi către beneficiari. Resursele asigurate de Guvern pentru plata beneficiarilor reprezintă un sprijin consistent pentru continuarea proiectelor, cu efecte pozitive pentru economia naţională, dar şi un impuls pentru accelerarea absorbţiei fondurilor UE”, a precizat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Împrumutul va fi utilizat pentru efectuarea de plăţi către beneficiarii de fonduri contractate prin intermediul a 4 programe: Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Programul Operaţional Sectorial Mediu, Programul Operaţional Regional, respectiv Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative.
Pentru plata facturilor depuse de beneficiarii Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi ai Programului Operaţional Sectorial Mediu au fost alocate fonduri în sumă de câte 300 milioane de lei. Pentru efectuarea de plăţi către beneficiarii Programului Operaţional Regional a fost alocată suma de 230 de milioane de lei.