Ministerul Justiției a publicat un comunicat referitor la întâlnirea ministrului Justiției, Robert Cazanciuc, cu reprezentanții Coaliţiei Naţionale pentru Absorbţia Fondurilor Structurale.
Astfel, reprezentanții Coaliției au prezentat setul de măsuri agreat deja cu miniștrii de resort, respectiv:
– asigurarea unei cofinanțări de maxim 2% pentru sectorul non-profit;
– asigurarea unui termen de rambursare la 20 de zile, în condițiile furnizării tuturor documentelor necesare;
– asigurarea de prefinanțare continuă, pentru sectorul non-profit, pe întreaga durată a implementării proiectelor, pentru cheltuielile cu personalul, prin tranșe trimestriale/prefinanţare de 30% la începutul proiectului;
– introducerea responsabilului de proiect, la nivelul tuturor autorităților de management.
Ministrul Justiţiei a menţionat că proiectul Planului de acțiuni, cu referire la proiectele prevăzute în Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2015-2020 și în Planul de acțiuni aferent, va fi supus dezbaterii publice la începutul lunii viitoare, urmând ca Ghidul solicitantului cu privire la implementarea de sisteme standard și instrumente moderne și eficiente de management la nivelul instituțiilor din sistemul judiciar să fie realizat şi publicat până la finele lunii septembrie.
Părţile prezente la discuţii au căzut de acord că este necesară căutarea de soluţii pentru o practică unitară în actul de justiţie, pentru creşterea încrederii în deciziile judecătorilor şi pentru creşterea încrederii în actul de justiţie.