Ordonanţa de Urgenţă privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, prin care se permite autorităţilor de management a proiectelor pe fonduri europene să gestioneze şi să efectueze plăţi în euro, a fost aprobată de Guvern şi suspusă dezbaterii publice
Dragoș-Cristian Dinu, ministrul fondurilor europene, a declarat următoarele: „Modificarea ordonanței de astăzi permite autorităților de management care încheie acorduri pentru instrumente financiare să gestioneze și să efectueze plăți în euro conform angajamentelor asumate și de asemenea, instituțiilor aflate în subordinea și/sau coordonarea altori instituții (ordonatori secundari sau terțiari de credite) să gestioneze în mod direct componente ale proiectelor în acord cu prevederile cererii de finanțare, fără a impune obligativitatea existenței unui parteneriat.”
Actul normativ iniţiat de MFE, simplifică condiţiile de implementare a proiectelor ce includ participarea unor autorităţi publice pentru fluidizarea şi eficientizarea fluxurilor financiare şi a condiţiilor de finanţare şi rambursare.