Premierul Victor Ponta, a declarat că Guvernul se află în faza finală de întocmire a noului Acord de Parteneriat cu Uniunea Europeană pentru exerciţiul financiar 2014 – 2020, iar programele cu finanţare europeană pentru acest interval vor fi accesibile mediului privat din toamna acestui an.
Ponta a vorbit despre acest lucru cu ocazia prilejului punerii în funcţiune a unei instalaţii de topire a sticlei la compania Stirom, investiţie asigurată prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE).
Conform datelor contabile, proiectul este finanţat în proporţie de 60% din fonduri private şi 40% din fonduri structurale comunitare nerambursabile. Valoarea totală a proiectului fiind de 166,36 milioane lei, din care 45,34 milioane lei reprezintă contribuţia UE, prin POS CCE, iar 6,18 milioane lei este contribuţia Guvernului.