Aceleaşi fapte constituie infracţiune de incitare la ură în toate statele membre UE!

Rasismul şi xenofobia sunt încălcări directe ale principiilor libertăţii, democraţiei, ale respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi ale statului de drept, principii pe care se întemeiază Uniunea Europeană şi care sunt comune statelor membre.

Infracţiunea de incitare la ură şi discriminare era definită ca incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane.

Recent, art. 369 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal i-au fost aduse modificări de Legea nr. 170/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 548/2022.

Aşadar, incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA, considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorităţii unei persoane în raport cu celelalte, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Era necesar să se definească o abordare comună în materie de drept penal în Uniunea Europeană cu privire la acest fenomen pentru a se garanta că aceleaşi fapte constituie o infracţiune în toate statele membre şi să se prevadă sancţiuni efective, propoţionale şi cu efect de descurajare pentru persoanele fizice sau juridice care au comis sau sunt răspunzătoare pentru astfel de infracţiuni.


Publicat

în

de către