Amenzi de peste 100.000 de lei pentru nereguli la produse alimentare congelate

descărcare (32)În urma unor controale făcute la peste 20 de firme unde au fost găsite produse alimentare congelate care expiraseră sau erau ambalate necorespunzător, s-au aplicat mai multe amenzi de peste 100.000 de lei de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj.

Conform unui comunicat al CJPC Cluj, au fost controlate 23 de firme din care la 21 au fost constatate neconformităţi.

„CJPC Cluj a organizate la finele lunii august acţiuni de control cu privire la modul de comercializare şi de etichetare a produselor alimentare congelate. Au fost verificaţi 23 operatori economici, din care la 21 au fost semnalate neconformităţi. S-a dispus oprirea temporară sau definitivă de la comercializare a 580 de kilograme de produse alimentare şi au fost aplicate 25 sancţiuni contravenţionale în sumă de 109.500 lei”, se precizează în documentul citat.

Membrii CJPC Cluj au menţionat că printre deficienţele constatate s-au numărat produse congelate în ambalaje deteriorate, neetanşe, neîncadrarea produselor în data durabilităţii minimale declarată de producător, neîncadrarea produselor în parametri de calitate prevăzuţi de producători, fiind consemnate „arsuri de congelare din cauza păstrării produselor în contact direct cu pereţii congelatorului”.


Publicat

în

de către