De la începutul anului au fost aplicate aproape 5.000 de amenzi, între 500 şi 1.000 de lei, unor persoane care au făcut apeluri false la 112, pentru a glumi, a înjura operatorii sau a se conversa.
Potrivit Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, persoanele care apelează în mod abuziv Serviciul 112, de regulă, se joacă la telefon, fac glume proaste, ţipă, cântă, pun muzică, aduc injurii operatorilor 112, sau solicită diverse informaţii cu caracter nonurgent.
De regulă, acest tip de apel este iniţiat de pe telefoane cu serviciu preplătit şi nu sunt identificabile, însă în situaţia în care persoanele care apelează abuziv Serviciul 112 sunt identificate, acestea pot primi amendă între 500 şi 1.000 lei.
În primele cinci luni ale acestui an, în Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă au fost recepţionate, în medie, 45.863 de apeluri pe zi, respectiv 1.911 apeluri pe oră, numărul total mediu de operatori cu care se răspunde la apeluri în 24 ore, la nivel naţional, fiind de aproximativ 300.
Reprezentanţii STS afirmă că din cauza apelurilor false întârzie tratarea celor reale, creează operatorilor un mare disconfort şi mai pot prejudicia calitatea serviciului prestat.