ANAF va primi sfaturi din partea IRS-ului american

Sectorul-energetic-ar-putea-ajuta-economia-prin-investitii-masive-CEO-OMV-PetromMinistrul de finanţe Anca Dragu, a informat că fiscul român va primi sfaturi din partea IRS-ului american, dar şi din partea Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Încă din 2015, fostul şef ANAF, Gelu Diaconu, propunea ca întreg Fiscul să fie reorganizat după modelul IRS. Totuşi, asistenţa tehnică pe care o vor oferi americanii nu va ajunge atât de departe, afirmă Anca Dragu. De fapt, pentru început vor fi discutate chestiuni generale, cum ar fi poziţionarea Fiscului în economie.

Şi în anii trecuţi au mai fost colaborări cu IRS, iar o influenţă a americanilor deja se observă. Controalele fiscului sunt de la o vreme ceva mai alerte, dar patronii firmelor mici se plâng că toată atenţia este îndreptată asupra lor în timp ce milionarii sunt iertaţi. Fiscul a început verificarea marilor averi, dar procesul este destul de complicat. În plus, procurorii au criticat ANAF-ul pentru întârzierea cu care recuperează prejudiciile din dosarele penale.

O colaborare mai concretă a fiscului este cea cu Banca Mondială care i-a acordat instituţiei şi un împrumut de 91 de milioane de dolari.


Publicat

în

de către