Departamentul pentru Energie se separă de Ministerul Economiei

nita-vosganian-5492425-mediafax-foto-andreea-alexandru
Departamentul pentru Energie va fi separat de Ministerul Economiei, din care face parte, şi va deveni, probabil până în 15 mai, o instituţie de sine stătătoare, a anunţat ieri ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă.

Acesta a explicat că departamentul pe care-l conduce va prelua între 230 şi 250 din cei 700 de angajaţi ai Ministerului Economiei. Ministrul delegat pentru Energie a mutat sediul departamentului pentru Energie într-o altă clădire decât cea a ministerului.

Ministerul Economiei este condus de liberalul Varujan Vosganian, iar departamentul Energiei este condus de PSD-istui Constantin Niţă.

Surse guvernamentale declarau la începutul acestei luni că ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, ar putea avea propriul său minister, dacă Executivul va aproba un proiect în acest sens. În acest mod, actualul departament pentru Energie pe care îl conduce Constantin Niţă s-ar putea transforma în  Ministerul Energiei, crearea departamentului pentru Energie fiind, potrivit surselor citate, primul pas pentru înfiinţarea ministerului.


Publicat

în

de către