Dispozitivele de securitate de la intrarea în Senat vor fi schimbate

senatul_romaniei

Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP) a solicitat Senatului schimbarea unor dispozitive de securitate de la intrarea în sediul Senatului.

Potrivit vicepreşedintelui Senatului, Cristian Dumitrescu, schimbarea a trei dispozitive de securitate de la intrarea în Senat, va costa aproximativ 800.000 de lei.

„Decizia Biroului Permanent a fost să vedem dacă dispunem de aceşti bani să le putem cumpăra dintr-o dată sau, dacă nu, să încercăm să obţinem banii de la Guvern la rectificare sau, dacă nu, să încercăm să le achiziţionăm treptat, în funcţie de disponibilităţi”, a declarat Dumitrescu.

Dispozitivele respective, care sunt funcţionale, urmează să fie schimbate pentru că sunt uzate moral.


Publicat

în

de către