În trimestrul II din acest an, facturile la energie electrică pentru consumatorii casnici din România se vor ieftini cu 2,4 la sută.
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a anunţat că în şedinţa din 30 martie 2016 s-a decis reducerea, ȋn medie cu 3,9%, a tarifelor componentei pentru piaţa concurenţială CPC aplicate de furnizorii de ultimă instanţă ȋn trimestrul II 2016, faţă de cele aplicate ȋn trimestrul I 2016.
„Ca urmare a acestui fapt, estimăm că noile tarife CPC avizate vor conduce la o reducere de aproximativ 2,4% în factura clienţilor finali care beneficiază de serviciul universal (ȋn principal consumatori casnici)„, a mai precizat Autoritatea.