În şedinţa Executivului din 7 aprilie a fost aprobat Memorandum cu tema: Deblocarea sumelor reţinute conform prevederilor art. 48 din Legea bugetului de stat pe anul 2015 nr. 186/2014.
Prin Memorandum s-a decis alocarea sumei de 200 de milioane de lei pentru sprijinirea agricultorilor, pentru ajutoare naţionale tranzitorii în sectorul vegetal şi cel zootehnic.
De asemenea, din suma dată va fi plătit ajutorul de stat pentru motorina utilizată în agricultură în trimestrul IV 2014 şi în trimestrul I 2015, ajutorul de minimis acordat exploataţiilor vegetale înregistrate în sistemul de agricultură ecologică, ajutorul de minimis pentru compensarea efectelor produse de condiţiile hidro şi meteorologice din perioada ianuarie-august 2014, în sectorul vegetal.