În ședința din 15 octombrie Guvernul României a aprobat o hotărâre ce prevede suplimentarea bugetului Ministerului Apărării Naţionale cu 100 milioane lei, din Fondul de rezervă bugetară. Suma alocată va acoperi cheltuielile curente ale ministerului.
Executivul încă nu a obţinut acordul Comisiei Europene pentru ca deficitul bugetar să fie majorat cu fonduri alocate Apărării, dar continuă negocierile în acest sens cu oficialii de la Bruxelles, soluţia găsită până acum fiind suplimentarea Fondului de rezervă cu bani destinaţi inclusiv acestui domeniu.
În baza celei de-a doua rectificare bugetară din acest an, Ministerul Apărării a primit doar 140,8 milioane lei, pentru cheltuieli de întreţinere şi funcţionare a unităţilor militare, iar 682 milioane lei au fost adăugaţi în Fondul de rezervă al Guvernului, pentru „intervenţii urgente”.