Întărirea controlului financiar – prioritate în prevenția fraudelor cu fondurile publice

cc
Potrivit procurorului șef din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Claudiu Dumitrescu, statul român mai trebuie să muncească la capitolul „prevenirea fraudei cu fonduri publice naționale şi europene”. În acest context Dumitrescu este de părerea că ar trebui să se depună toate eforturile — atât la nivelul instituțiilor implicate în management și control de prim nivel asupra fondurilor europene, cât și la nivelul beneficiarilor — de a preveni frauda, şi nu de a raporta cât mai multe sesizări de fraudă către organele de control penale.

Instituția abilitată pentru a purta discuții interministeriale dar și cu societatea civilă privind elaborarea unei strategii de consolidare a controlului financiar preventiv în materia fondurilor europene, este Ministerul Finanțelor Publice.

Subiectul a fost abordat în cadrul Seminarului Internaţional Sisteme eficiente de control pentru prevenirea fraudei cu fonduri structurale şi de investiţii în noile state membre, organizat de Institutul pentru Politici Publice (IPP) la Bucureşti, în perioada 13 — 14 mai 2015.


Publicat

în

,

de către