Metoda românească privind consolidarea fiscal-bugetară dă dreptul României de a fi membru implicat în deciziile la nivel european

images

Metoda românească privind consolidarea fiscală oferă dreptul României de a fi membru implicat în deciziile la nivel european, a menţionat premierul Victor Ponta.

În cadrul evenimentul organizat cu ocazia Zilei Europei în numele Guvernului în Capitală de Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Victor Ponta a arătat că este „un mesaj al mândriei României de a face parte din Uniunea Europeană, al deciziei noastre categorice de a merge spre mai multă integrare europeană şi nu înspre mai puţină”, dar şi a punctat că în perioada următoare vor exista discuţii legate de Uniunea economică şi monetară, de competitivitate, dar şi referitoare la modul în care România a învăţat din anii trecuţi cum să folosească mai bine fondurile europene.

De asemenea la evenimentul organizat cu ocazia Zilei Europei au mai participat preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, ministrul Apărării, Mircea Duşa, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, ministrul delegat pentru dialog social, Doina Pană, reprezentanţi ai unor misiuni diplomatice la Bucureşti, precum ambasadorul Irlandei, Oliver Grogran, şi reprezentantul Comisiei Europene în România, Nicolae Idu.


Publicat

în

de către