Ministrul Educaţiei a decis creşterea subvenţiei pentru cămine-cantine cu 10%

Ministrul Educaţiei şi Cercetării a decis creşterea subvenţiei pentru cămine-cantine cu 10%.

Această măsură vine în sprijinul studenţilor, în contextul actual al situaţiei epidemiologice, pentru a se putea implementa şi asigura măsurile de distanţare fizică în spaţiile de cazare existente şi în spaţiile de servire a mesei.

Sumele atribuite fiecărei universităţi în anul universitar 2020-2021 pentru subvenţionarea cheltuielilor pentru cămine-cantine se alocă proporţional cu numărul de unităţi de subvenţie (studenţi echivalenţi unitari), în baza unei metodologii propuse de către Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS).

Reamintim faptul că de această subvenţie beneficiază şi studenţii care încheie, conform legislaţiei în vigoare, contracte de închiriere.


Publicat

în

de către