Fondul Monetar Internaţional analizează schimbarea regulilor pentru acordarea de împrumuturi mari ţărilor cu probleme financiare şi eliminarea excepţiei care a permis creditarea Greciei în 2010 fără o restructurare în prealabil a datoriei statului elen.
Un raport recent al Fondului propune ca în schimbul sprijinului FMI creditorii unei ţări să fie de acord cu „prelungirea pentru o perioadă relativ scurtă a maturităţilor” la împrumuturi.
Noile măsuri s-ar aplica ţărilor care nu se mai pot împrumuta de pe piaţa financiară, dar au un nivel de îndatorare considerat acceptabil din perspectiva sustenabilităţii. FMI va cere creditorilor concesii care nu vor implica „în mod obişnuit” reducerea principalului sau dobânzilor pe care aceştia le au de încasat.
Experţii Fondului vor întocmi mai multe studii, înainte ca board-ul instituţiei să decidă asupra unor noi reguli pentru acordarea de sprijin financiar.