România printre ţările cu cele mai mari nevoi de investiţii

download

Din punct de vedere al nevoilor de investiţii noi, România este printre ţările cu cele mai mari nevoi. Acest fapt sa datorat lipsei reformelor instituţionale care sunt foarte importante pentru creşterea economică, întrucât în lipsa acestora nu vor exista investiţii semnificative.
Potrivit lui Dan Bucşa, economist al UniCredit Bank la Londra: „România este „campioană” în Europa Centrală şi de Est la scăderea angajării, credite neperformante, nevoi de investiţii noi, fiind totodată ţara cu cel mai puţin instruiţi angajaţi, iar taxarea muncii este printre cele mai ridicate”.
În ceea ce priveşte calitatea forţei de muncă, Polonia este ţara cu cei mai instruiţi angajaţi, iar România are cel mai puţin instruiţi angajaţi. „Corelaţia între studii şi PIB este importantă de la un anumit nivel al calităţii angajaţilor. Diferenţierea intervine când procentajul celor cu studii superioare trece de 30%, în România fiind, cu excepţia Capitalei, de 12-17%”, a menţionat Bucşa.


Publicat

în

de către