În luna octombrie, o firmă din Bucureşti cu afaceri de 4,7 milioane lei în 2012, care a condus un consorţiu la care au mai participat două societăţi cu venituri de 10 ori mai mari, respectiv de 50 de ori, au câştigat licitaţia pentru introducerea sistemului online la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
Contractul, finanţat din fonduri europene, a fost atribuit la 17 octombrie şi va fi finalizat în termen de 9 luni. Valoarea proiectului a fost estimată între 21,63 şi 29,82 milioane de lei, TVA inclusă.
Conform datelor Registrului Comerţului, Open Gov, liderul asocierii, a fost înfiinţată în anul 2011 şi are ca obiect „alte activităţi de servicii privind tehnologia informaţiei”, iar în 2012, afacerile firmei au crescut de peste 11 ori, la 4,7 milioane de lei, iar numărul angajaţilor s-a dublat, la 18.