Ajutor financiar de 10 mld. euro acordat statului cipriot

euroLiderii zonei euro şi Autorităţile de la Nicosia au ajuns la un acord privind ajutorul financiar de 10 mld. euro acordat statului cipriot.
Aceştia au ajuns la un asemenea acord în schimbul angajării de a evita un eventual faliment necontrolat al Cyprus Popular Bank prin transferarea depozitelor mai mici de 100.000 de euro şi a unei părţi din credite către Bank of Cyprus.
Astfel, depozitele de peste 100.000 de euro ale băncii vor fi plasate la un loc cu activele neperformante, într-un bad bank. Depozitele mai mari de 100.000 de euro ale Bank of Cyprus vor fi taxate cu maximum 40%.
Potrivit anunţului Băncii centrale a Ciprului, măsura nu afectează subsidiarele din alte ţări ale celor două bănci cipriote, scopul fiind acela de a întări sistemul bancar cipriot.
Cyprus Popular Bank deţine pe piaţa românească Mar­fin, o bancă de talie redusă cu un bilanţ de credite de 370 mil. euro şi depozite de 180 mil. euro. Potrivit ultimelor cifre publicate la Nicosia, Sucursa­la locală a Bank of Cyprus are la rândul său depozite atrase de la clienţi de aproape 250 mil. euro.
Oficialii BNR susţin că băncile din România şi implicit depozitele atrase de acestea de la clienţi nu vor avea de suferit.


Publicat

în

de către